– Mi-e dor de tine!
– Si mie!
– Stii ceva, priveste luna, hai repede, fa-o chiar acum. Am sa fac si eu acelasi lucru. Si luna ne va vedea pe amandoi…

Precis exista o lume in care cel mai scurt drum dintre doua suflete trece prin luna. Un ecou surd, intr-o lumina nepamanteana. Un gand pentru care nu sunt cuvinte. E suficient sa stii. Exista un martor de netagaduit, agatat de cer de atata vreme, care ne vede pe amandoi, in acelasi timp. Mai ai curajul sa te minti atunci? Esti doar tu, cu tine, si trebuie sa transmiti un mesaj.

Dar astea era partea frumoasa a lucrurilor. Impartisera timpul in felii, si anuntau fiecare taietura cu cate un apel. E 10:00 ! trebuie sa dau apel, pentru ca ma gandesc la el… – La ora 11:11 era o simetrie prea perfecta pentru a nu fi simtita impreuna. Indiferent de distanta dintre ei, erau legati prin feliile taiate din timp, faceau pasi cu aceeasi masura, gratie telefoanelor sincronizate la secunda. 20:06 putea sa insemne anul 2006, se pune ca ora fixa? Imi e dor de ea, trebuie sa se puna! 13:19 – numere prime, 16:49 – patrate perfecte, 23:24 – consecutive… Dar 20:44? Pai asta ce are? 20 e 8 care e 4+4… A .. ok, se pune.

Era ideal. Era economic. Si ii scutea de teama cuvintelor. Cuvintele adesea ranesc. Apelurile nu. Ele sunt atingeri delicate mai ales ca veneau mereu la Fix!

x

Ei nu mai sunt. Au ramas doar secundele, trecand una dupa alta in aceeasi nepasare, formand din cand in cand cele mai dureroase combinatii… 23:45…00:00…

Share