December 2008


Seven pounds – Will Smith loveste din nou. Un actor complet, de data aceasta in rolul unui agent de la fisc ce-si dezvaluie pe parcursul filmului tragicul secret ajutand oameni in conditii terminale. Realizarea nu e mare lucru, bugetul cred ca a fost minimalistic, dar naturaletea personajelor principale surprinde placut.

Prison Break – sezonul 4 [se pare si ultimul] e pe terminate. Bucurati-va cat mai puteti.

Criminal Minds – Un serial foarte bine documentat care trateaza psihologia crimelor in serie urmarind munca unei echipe profesioniste din cadrul FBI, specializata in analiza comportamentala. Sezonul 4 e pe terminate, cred ca e loc pentru inca 100 pentru ca materialul de inspiratie e infinit.

Stargate Atlantis – sezonul 5 se apropie de final, inchizand serialul. Haios e faptul ca ultimele 2 episoade au aparut pe internet inainte de a fi lansate oficial. Urmeaza Stargate Universe, un concept despre care se crede ca are forta sa recucereasca fanii Stargate.

Share

Cine nu il cunoaste inca pe luminatul Popa Nemes de la Biserica Albastra este un om fericit. Dar nu la fel de fericit ca el. Omului nu-i merge deloc rau. Lumea il iubeste, sfintii sunt de partea lui.

Poate fara sa vrea, cuprins de aceste puteri supranaturale, si-a permis sa faca niste retusuri arhitecturale casei vecine cu a lui, zidindu-i acesteia una din ferestrele de aerisire(pentru a 2a oara, recidivand in tacere). C-o fi el mai pudic, mai misterios sau pur si simplu nu vrea sa lase aerul tamaios sa se rasfranga in spatiul celor care nu platesc la biserica lui, nu stim, dar cert este ca de la sine putere a trantit niste caramizi si ciment si a realizat o zidire a la Manole(adica de-alea la care nu te-astepti).

O intrebare nevinovata se ridica anevoie inspre ceruri: de ce n-ai zidit fereastra ta, marite Nemes, ca si matale ai fereastra la baie care da spre acelasi spatiu? de ce ai preferat sa calci in picioare libertatea altora?

Share

Share

Nunta muta este un film romanesc recent regizat de Horatiu Malaele si dichisit cu actori buni, foarte reusit. In ultimul timp merg cu indoiala la productiile romanesti, toate fiind incarcate de praf, intuneric, umbre, gri-uri si dialoguri/voci rupte de realitate. Dealtfel sunetul in general lasa de dorit la filmele romanesti. Parca e din alt film, din alta parte.

Dar acesta, dupa Restul e tacere, se inscrie in seria filmelor colorate. E plin de culoare, atat cromatic cat si verbal. Incarcat de un umor la limita patologicului, caracteristic lui Malaele, acesta te rupe din realitate ducandu-te cu 50 de ani in urma, la granita dintre lumea lui creanga si inceputurile ciumei rosii. Nu spun mai multe, bucurati-va daca aveti ocazia, pentru ca merita din plin.

Share

Daca esti un impatimit al lumii digitale hai la TechoMarket, in noul Real. Poti sa-ti achizitionezi un tv full hd Samsung la 4699.90lei. Sau daca nu iti permiti, tot in acelasi magazin, acelasi produs la doar 4299.90lei. Ai si poze alaturi.

Share

Cred ca nu-i catun in tara asta unde oalele celor de la GiGi, Dolce(& Gabbana) sau doom tv sa nu faca umbra pamantului. Desi nu-mi sta in fire sa ma uit dupa avioane antene, scopul minunatei incursiuni in lumea satului pe care am facut-o ieri privea exact genul asta de preocupari.

Mai exact, am fost chemat in calitate de consultant pe probleme de instalare a unor antene de satelit, eu pentru ca mai vazusem antene, el pentru ca era proaspat angajat si prin contract trebuia sa faca treaba asta.

Lumea la tara nu s-a schimbat foarte mult in vremurile moderne. Ospitalitatea romanului, indusa subliminal prin abordari de genul: Ce cautati aici?, Nu, nu vrem nimic! era adesea estompata de mandria de prim-gospodar(o forma arhaica a concurentei de piata), prin care eram ulterior gadilati: E adevarat ca vecinul vede acum toate canalele cu sport si muzica? Si uite-asa, reclama cea mai buna se dovedeste cea care merge singura, fara nici un efort manifestat de vanzator.

Un episod care l-ar fi facut mandru si pe D. Zamfirescu sa-si probeze penelul ilustrand valoroasele comori ascunse in taranul poet s-a petrecut sub ochii mei, cand soarele isi arunca sulitele reci peste satul care aminteste de conacul printului Szent Imre, din care azi vedeam doar turnul darapanat si abandonat in mijlocul ogoarelor. Tocmai terminasem de montat la Istvan, a drusbas(omul cu drujba) intr-o nota demna de povestie lui Creanga, in care am aflat ca Bobi, dalmatianul corcit care dadea sa rupa lantul cu bale la gura infiorand intreaga audienta era batut de pisica fara drept de apel.  A urmat si demonstratia live, in care Istvan dezlega bestia spre stupoarea noastra, aflati intr-un fragil echilibru pe niste scari improvizate. Bobi face imprudenta sa dea iama in lumea gainilor dar instantaneu revine speriat cu coada intre picioare, urmarit de un cocos imens, pesemne umflat si el de adrenalina.

Asteptam cu fiecare secunda iesirea din sat sa-i pot aminti colegului ca nu si-a onorat promisiunea fata de vecinul spion cand il vad chiar pe acesta, asteptandu-ne ca un paznic al infernului in intersectia care ne despartea de libertate. Cu un zambet mefistofelic ne anunta ca a revenit la decizia initiala de a avea si el o antena d-aia cu multe canale.

Casa e din vaioaga, nu e indicata pentru sustinerea antenei in dibluri

Nici o problema, punem pe casa!

Acoperisul are deja o antena pe cale sa cada, semn ca nu e indicat nici el in sustinere.

Punem pe stalpii de la vita de vie!

Nu se poate pentru ca aveti pomi in fata

Taiem pomii! -Istvaaaan, vecine, hai cu drujba. Brrrrrr  Baaaang.

Stalpii au in partea de sus o bara care obtureaza miscarea antenei.

Nici o problema, taiem bara! Vecineeee, da-mi prelungitorul ca nu-mi ajunge flexu in curte!ZzzzzZzzz DDaaang

Ce are cainele asta? Pare bolnav, schipateaza, e cocosat, abia se misca…

Fi serios, e suparat ca nu ma joc cu el. A urmat un numar de circ in care vecinul spion a facut cainele sa umble in 2 picioare, sa latre la comanda, sa caute sobolani prin porumb, sa-i aduca un lemn aruncat la vecin peste poarta, sa-si puna mana la ochi in semn ca nu se uita… boala disparuse complet!

Mai avem o problema, vara vor fi frunze care….

Brrrr  Brrrr, e o drujba noua, acum o fac pentru prima oara… Baaang

O alta problema ar fi accesul in pod, pentru cablu. NU AVETI USA PENTRU POD!

Micul spiderman[imaginati-va un functionar bondoc] intr-o clipita era pe terasa din plexic, sfidand orice lege a gravitatiei, rezolvand problema.

Va multumim,  asta a fost tot! In sir indian ne indreptam timid spre marea salvare…

Dar stati, nu m-ati invatat cum s-o folosesc…

Share

Share

De dragul UE, cuvinte precum “tiganesc”, “porc”, “muschi”, “afumat” vor fi considerate argouri si se vor inlocui cel mai probabil cu alte optiuni mai putin agresive(ex: rrom, politician, tupeu, beat). Mai jos avem versiunile cenzurata/necenzurata pentru un produs alimentar care isi face veacul asteptand sa fie fotografiat pe un raft din Carrefour(Lotus).

Share

Dupa o emisiune maraton in care cei mai inflacarati aparatori ai democratiei de pe sticla romaneasca au transpirat, aclamat, injurat, gesticulat frenetic, praslea(Mihai Gâdea) a conchis triumfal: Un lucru e clar, alianta PSD-PC(zambet larg) a invins! La multi ani, Romania!

As fi redat si alte pasaje probabil la fel de penibile dar nu am prins decat exact ultimele secunde, care pentru mine au facut exact sinteza emisiunii, ca sa parafrazez inspiratul ei titlu. Comedia face ca la nici 12 ore de la aceasta mareata victorie a Obamei de Dabuleni(Mircea Geoana, alintat printre apropiati cu Prostanacul) bazata pe exitpoll`uri sa fie decapitata de un articol bazat pe rezultate partiale oficiale, oferite de BEC in ziarul ziua.

Share

Pentru cei buimaci in urma vizionarii ultimului film cu agentul James Bond care se intreaba ce dracu o fi insemnand Quantum of Solace, in urma unor sapaturi am aflat ca este un titlu sugerat/agreat de fani insemnand o masura a confortului, in conditiile in care superstresatul erou avea nevoie de o pauza, cel putin emotionala ca sa echilibreze pierderea prietenei sale, Vesper Lynd.

In rest, dezamagire totala. Parca am asistat la un film ciopartit cu foarfeca de un operator plictisit. Nu stii cine ce vrea, cine in cine trage, unde incepe si unde se termina. Scenele sunt filmate prea de aproape, neoferind o perspectiva suficient de ampla pentru a dezvalui logica unui eveniment. Apar doar franturi de imagini montate in cadre stranse, scurte, incomplete.

Ca sa compensez, recomand urmatoarele:

  • Zack and Miri make a porno – comedia in care doi tineri presati de problemele financiare se hotarasc sa faca un film pentru adulti.
  • 24: Redemption – surprinde 2 ore din viata agentului Jack Bauer, eroul seriilor de televiziune 24.
  • Tropa de elite (Elite squad) – un film brazilian care surprinde violenta si politica din Rio de Janeiro.
  • Eagle eye – computerele preiau puterea(din nou).
Share