E de inteles ca cei aflati in fruntea maselor trebuie sa aibe grija de imaginea lor. Pentru ca imaginea lor, reala sau nu, devine un model pentru cei care acced la pozitiile respective.

In cazul viceprimaritei Biro Rozalia din urbea X (Oradea), prezentarea personala consta dintr-o pagina discreta, frumos distribuita in 2 limbi (oare de ce?). As fii rautacios sa observ ca alb, verdele si rosul aduc mai mult a steag unguresc. Nu, nu voi observa. Observ doar ca la limbi straine nu apare limba maghiara, pe care orice cetatean roman aflat in apropierea granitei s-ar bucura s-o poata aminti ca un plus la CV. Cu atat viceprimarita in discutie, care detine diferite functii in structuri in care lipsa limbii respective te exclude din start…. sa fie o scapare?

Nu e scapare. E SFIDARE la adresa prostilor cu drept de vot. Adica cei care in ochii ei sunt doar niste straini, la fel cum limba lor e straina, cum scrie si aici:

Se prea poate ca aceasta gafa(gafa e ceva nevinovat) sa fie in curand corectata. Dar asta-i parul… Cum ramane insa cu naravul? Cat va mai trece pana cand romanii vor putea ridica demni ochii catre cer?

Oamenii astia credeau ca sunt de la ziar. Le spuneam asta ca sa ii asigur ca in mod cert nu am cozonaci, oua vopsite sau alte daruri cum au crestinii adevarati veniti sa-i cinsteasca pe cei trecuti in nefiinta la Pastele Mortilor. Singurul lucru pe care imi ramanea sa le ofer era o trcere in eternitate, o poza intr-un ziar! Chiar daca nu au luat in viata lor un ziar, doreau sa-si asigure aceasta protectie, dovada de netagaduit a iesirii lor din anonimat.

Atata vreme cat universurile noastre nu se intersecteaza, nu am comis nici o greseala, de morala sau comportament. Ei vor trai povestind nepotilor povestea cu jurnalistul, iar eu ma voi bucura ca am facut niste oameni fericiti, macar pentru o zi…

Si totusi, postand aici… nu intesectez universurile?

Dintr-o intamplare fericita am citit si eu evenimentele din aceasta zi, pentru ca tocmai adaugasem ieri in sidebar o zona dedicata evenimentelor. Dintre toate, aniversarea ESB mi-a luat ochii imediat. Am facut scaderea, 75 de ani… Pentru mine e un numar mai special 🙂

Nu multe voi adauga, exista sute de site-uri specializate pe ESB, cu mai multe informatii decat este nevoie. Parca ieri urcam speriat cu lifturile acelea ultrarapide spre cer. Eram foarte emotionat. Etajele se succedau tot mai repede, pana cand display-ul nu se mai putea citi, ca si cum ar fi fost atins de un virus. M-am oprit prima data la etajul 86, unde intesat de binocluri cu fise(recunosc ca m-am uitat in apartamentele unora), iar apoi am urcat pana in ultimul loc in care se poate ajunge cu liftul. Am rememorat aventura recent, in King-Kong(doar ca eu n-am iesit inafara cladirii 🙂 ). Mai jos sunt cateva din pozele de atunci, la calitatea vremurilor respective, alaturi de regretul ca nu am avut un digital, sau ceva mai performant. Dar nu e tarziu niciodata, cine stie cand o sa revin cu niste poze mai stralucite…

Dintr-o intamplare fericita am citit si eu evenimentele din aceasta zi, pentru ca tocmai adaugasem ieri in sidebar o zona dedicata evenimentelor. Dintre toate, aniversarea ESB mi-a luat ochii imediat. Am facut scaderea, 75 de ani… Pentru mine e un numar mai special 🙂

Nu multe voi adauga, exista sute de site-uri specializate pe ESB, cu mai multe informatii decat este nevoie. Parca ieri urcam speriat cu lifturile acelea ultrarapide spre cer. Eram foarte emotionat. Etajele se succedau tot mai repede, pana cand display-ul nu se mai putea citi, ca si cum ar fi fost atins de un virus. M-am oprit prima data la etajul 86, unde intesat de binocluri cu fise(recunosc ca m-am uitat in apartamentele unora), iar apoi am urcat pana in ultimul loc in care se poate ajunge cu liftul. Am rememorat aventura recent, in King-Kong(doar ca eu n-am iesit inafara cladirii 🙂 ). Mai jos sunt cateva din pozele de atunci, la calitatea vremurilor respective, alaturi de regretul ca nu am avut un digital, sau ceva mai performant. Dar nu e tarziu niciodata, cine stie cand o sa revin cu niste poze mai stralucite…