A venit si ceasul aniversar pentru micul bolid cu care ma deplasez exclusiv in situatii de urgenta, si implinind el 2 ani de existenta prin prafuitul oras de pe Crisul Repede, l-am prezentat la inspectie. Auzisem de la prieteni ca exista un tip care te programeaza si te rezolva in 15 minute, la pret bun.

Asa l-am cunoscut pe proprietarul SC Agrosistem SRL, de pe strada Kogalniceanu 26, un service curat, pus la punct si utilat cu toate draciile necesare pentru a te putea inspecta intr-o clipa. Functioneaza si sistemul de programare, asa ca daca sunteti in aceeasi situatie incercati la numarul 0728-317-484 sau 0359-454-175, intre orele 8-18:30.

ps: nu este un post platit, mi-a placut cum si-au facut treaba si faptul ca lucreaza cu programari. ideea de a-i pune pe net mi-a venit cand mi-a inmanat un fel de pliant/carte de vizita.

Pentru ca „destul” nu are acelasi inteles pentru toti, am atasat o poza draga mie, pentru concursurile de tipul „a cui e mai mare”. Daca vreti si voi sa participati, Scorillo v-o da la toti cu aceeasi placere.

Ora 19:55, Bd Dacia, langa Generala 14

Circulatia se desfasura doar pe unul din sensuri pentru ca baietii in albastru dirijau ocolirea zonei cu pricina. Chiar in fata noastra vad un tip parcand de-a dreptul pe sensul de mers si apostrofat de o duduie care ramasese blocata cu masina pe margine raspunse: „e fiul meu acolo!”

Judecand dupa varsta tatalui, e vorba de un tip de 15-20 de ani care mai mult ca sigur fusese lovit sau lovise pe cineva. Am mai vazut o motocicleta la pamant, niste indivizi care masurau, pozau, multe masini de politie si multa lume curioasa, cum e obiceiul la romani.

Nu stiu altii cum sunt, dar mie ori nu mi se intampla nimic ori toate deodata, intr-o fractiune de secunda. Asa s-a intamplat si in dimineata de azi care se anunta una la fel de anonima ca restul diminetilor anterioare. M-am trezit buimac cu soarele infipt prin crapatura perdelelor exact intre ochi, m-am dus direct pe balcon unde-mi place sa iau primele guri constiente de aer ale zilei[acolo mi-e bradutul in ghiveci si natura explodeaza necalcata de talpa civilizatiei] cand melodia iesterica a telefonului meu, care suna odata pe an incepu sa tiuie cersind atentie.

Era varul meu care isi anunta trecerea granitei cu scopul de a se intalni cu sora sa in gara, venita si ea de departe pentru a merge mai departe la Tg. Mures. Mai erau 20 de minute si sageata albastra avea sa zboare. El inca nu stia ca sora-sa nu e la mine. I-am spus ca precis e deja la gara, sa se grabeasca. Apoi am sunat-o pe sora-mea sa-mi confirme, suna ocupat. L-am sunat pe cumnatu-meu, ocupat. Am sunat-o pe sora-sa, ocupat. Asta pentru ca fiecare suna sau era sunat :). Am bagat tacticos DVD-ul in unitate. 5 minute imi ia sa scriu un dvd, exact timpul de care am nevoie pentru o toaleta sanatoasa. In 10 minute ieseam din casa, injurand traficul lent, politistii inutili care tocmai azi se ingramadisera in toate intersectiile nelasandu-i pe cei grabiti sa incalce regulile, parcarea aglomerata din gara, unde am blocat cel putin 3 masini, femeia de servici care tocmai dadea luciu pe gresia care ma despartea de informatii, cele 1000 de trepte inguste si alunecoase care trebuie calcate pentru a cobori si urca la linia a 2-a, cele 20 de vagoane care ma desparteau de ultimul in care se urcasera rudele mele, seful de tren pentru ca mi-a strivit timpanul cu fluierul lui de copil isteric.

Dupa ce am injurat pe toata lumea i-am dat verisoara-mi dvd-ul promis, i-am strans cavalereste mana varului meu ajuns si el de cateva clipe[apucase chiar sa-si ia bilete, nu ca in multele alte dati cand aceasta etapa neesentiala trebuia sarita din cauza crizei de timp] si am mai avut timp 10 secunde sa-i vad prin sticla geamului.

Ca sa fac si eu pe mondenu, postez aici doua chestiuni portocalii care m-au lovit in trafic. In prima figura deslusim copia fidela a navei Enterprise(se vede clar capsula de salvare in caz ca pilotul trebuie sa se catapulteze) iar in a doua un tip foarte inventiv care si-a intitulat sugestiv bolidul „Puroi„, marsand probabil pe culoarea suculenta a acestuia.

Mi-am parasit o zi intreaga barlogul doar pentru a vizita barlogul altui animal morocanos, odata foarte popular pe plaiurile noastre, ursus spaleus, disparut acum 15.000 de ani. Asa se face ca revizitez dupa multi ani Pestera Ursilor, o bijuterie naturala care merita vazuta de fiecare dintre noi.

Evident nu putea fi totul perfect. De la manelismul ieftin care te primeste calduros inca de la baza muntelui constand in zeci de tarabe cu aceleasi prostii inutile sau terasele cu mici, bere si fum pana la cercopitecii care tineau sa-si puna mainile pe toate stalactitele la care aveau acces, ca sa exclame de zeci de ori exact acelasi lucru: „e rece”. M-am adresat unui coordonator de grup care imi cerea dovada ca am platit taxa de fotografiat daca ma iarta de plata in schimbul unor poze cu indivizi atingand formatiunile si mi-a zis sec „NU”. A trebuit sa-i arat dovada(chiar platisem 15ron ca sa pot face 100 de poze blurred, noised), dupa care totusi mi-a cerut sa-i arat pozele respecitve… Raspunsul meu a fost la fel de util si binevoitor ca al lui: NU!

A urmat o frumoasa drumetie spre intrarea in pestera Meziad, la care mi-am dat seama ca nu sunt pregatit(eram in slapi+tricou) si grupurile care ieseau din pestera erau fully equiped, dar am reusit sa ma bucur de coloanele de fum de la micii petrecaretilor care umpleau padurile. O vorba de duh mi-a revenit acum si mai clar in minte: Avem o tara frumosa, pacat ca e locuita!