din seria celor care nu se vad desi exista, am surprins pe sticla magazinului Perla urmatoarea inscriptie:

Bacalaureat. Sesiunea a 2-a. Oradea. Brancusi. Un amalgam de utilaje sapand santuri dupa criteriile lui Murphy, candidati care-si cauta iertarea pacatelor in ceasul al 12-lea, jeep-uri care duc firave domnisoare la examen si mult, mult praf.

Asta era peisagiul care m-a lovit la cesul diminetii cand am dat ochi cu centrul de examen. Daca eram inspirat faceam si o poza cu numele: „Noi construim viitorul”(in ritmul in care se repara strada am toate sansele s-o fac si luni).

Pentru ca nu-i zi fara probleme intr-un centru respectabil de examen, azi s-a intamplat ca o tinerica din Alesd, venita la examen sa-si intalneasca destinul, sa nu se gaseasca pe listele de distributie pe sali. Era frumos rimelata si echipata cu haine de sarbatoare, cum sta bine crestinului la ocazii deosebite. Dar nu figura in acte. Si in acte trebuia sa apara de mult.

***

una cate una, lacrimile incertitudinii brazdau obrazul fin, lasand urme sterse din rimelul urmarind matematic arcadele curbate dupa aceleasi legi care in intregul lor promiteau o viitoare mireasa fericita.

***

Pentru ca eram singurul care a incercat sa se puna in pielea ei, am inceput sa sap. Am sunat la liceul din Alesd, unde secretara a recunoscut ca „s-a comis o scapare”(si a amintit numele unei persoane importante, nu spui care, fost sef la ISJ care s-ar fi ocupat personal de dosare incat s-au imprastiat in halul asta), am sunat la sefii nostri din Comi?ia Jude?eana, care pe langa parerile de rau ne-au spus ca „nu ne permite softul s-o inscriem acum”, am cerut explicatii de la tata softului din Bucuresti care m-a asigurat ca totul e posibil. Am explicat comi?iei ca Bucurestiul zice ca se poate, mi s-a spus sa garantez eu sub semnatura ca se poate, a ajuns si seful ISJ care-a linistit apele, nemaivorbind de reprezentanta Ministerului de fata si ea cu alte treburi care n-a facut nimic in aceasta directie, telefoane, faxuri, explicatii, ipoteze…

Nu mai lungesc vorba, ideea e ca pe final(eram si contratimp ca odata subiectele date pe sali… adio) fata si-a disputat proba(singura neluata in sesiunea anterioara) si poate i-am apropiat victoria cu incapatanarea mea de a duce lucrurile la capat.

Imaginile vorbesc, miauna si latra de la sine…

tocmai am dat de reteaua binevoitoare si neprotejata a unui particular… asa ca fac un copy/paste din txt-ul salvat pe desktop.

***

ora 9, terasele cam inchise, se face inventar. ud peste tot, plouase. aer rece de dimineata. ajungem in final de unde am plecat, la poalele hotelului Hebe, cel mai inalt si comunist din statiune. terasa e ingrijita excesiv, cu fantani, plante, pitici si multe alte prostii inghesuite. cafea elita 1.5lei, cam slabuta.

tanara chelnerita nu`l lasa pe andi la apa curgatoare din ulciorul chicios, asa cum nu lasa o familie de moldoveni sa stea cu fetita pe marginea altei fantani la poze. chelnerita asta avea o mina acra. nu zambea mai deloc, desi natural parea destul de frumusica. o singura data i-am surprins un zambet fugar si viclean, asa ca pentru ea inghesuita intr-un colt, cand niste clienti ii inmanasera bacsisul separat de nota la iesirea de pe terasa.

familia de moldoveni era compusa din sot sotie fetita 1 an si 2 soacre imense cu palariute care se intreceau in cresterea corecta a micutei. la poze, dupa incadrarea corecta in ecranul aparatului cu film a tuturor personajelor, micuta incepe sa planga isteric la care una din soacre ii face cruce pe piept, ca cica doar atunci rade, dar n`a tinut. ulterior si-au dat seama ca nu era necesara inghesuirea pentru ca un pas inapoi era suficient pentru largirea cadrului.

o alta cestiune ce nu mi-a dat pace a fost poezioara de pe meniu care incerca printr-o lingusire penibila sa bage tanara afacere in istorie, sfidand regulile limbii romane. astfel, la nici 2 randuri distanta, „ati” se scrie ba impreuna ba despartit.

***

s-a rupt patul sub mine si cand am vrut sa`l repar mi`a cazut un lemn greu pe picioare … traiesc inca, desi cu o taietura cam urata. nasol e ca patul a cazut pe laptopul ascuns sub pat…

vecinul momentan de camera este din iasi, s-a mirat de agerimea cu care am rezolvat patul rupt, gasind o solutie de moment prin asezarea unui mic fotoliu sub partea distrusa. a doua zi am constatat ca nu eram departe de o noua cazatura pentru ca si fotoliul era fisurat. acum a venit un instalator si a mai varat cateva holsuruburi si treaba pare stabila.

am solicitat la receptie sa ne mute cumva impreuna, macar eu sora-mea si andi, daca nu cu tata[mai bine nu, ca e foarte dificil], dar inca nu am primit raspuns ci doar sugestia sa-mi combin vecinul sa se mute… ceea ce nu suna deloc placut… chiar daca sunt aproape sigur ca n`ar refuza. e un moldovean foarte intelegator, are biblia la capatai. cam de varsta mea. asistent medical la urgente.

Daca vrei sa te bucuri de aerul curat al diminetii n-ai decat sa-ti iei o saltea abandonata langa gunoi, niste folii si o sticla de bere la 2L pe care s-o imparti frateste cu ceilalti 4 boschetari care isi fac veacul prin spatiile verzi dintre blocuri, lasand mormane de gunoi pe unde trec, spre satisfactia mascata a locatarilor.

Dar nici noi, manelistii orasenii nu suntem departe, urmariti golful albastru cat de frumos se potriveste el in peisaj, acoperit de academica explicatie:

– bai, stii cine sunt eu? eu sunt finul primarului… daca vreau, imi face parcare toata zona asta.

Probabil urmarind principiul Ce tie nu-ti place, altuia nu face, producatorii celebrelor cutii de tinichea pe care scrie „Alune Felix” au considerat ca e mai bine sa taie din suferintele cauzate de excesul acestui aliment, considerat hiperproteic, aruncandu-si conservele pe piata inainte sa le fi umplut. Astfel, cutiile lor sunt proiectate pentru scopuri mai inalte decat indestularea gurmanzilor precum depozitarea pixurilor, nasturilor sau altor obiecte care au o tendinta naturala de imprastiere.