A second chance
martie 25th, 2012 by komaAm mai scris, cu suficient de mult timp in urma, despre epopeea care s-a tesut in jurul obtinerii licentei de PFA (persoana fizica autorizata) cat sa se intample ceva neasteptat, nedorit.
Asa se face, ca absolut din intamplare, sa aflu ca aceasta licenta mi-a fost radiata, conform unei OUG formulate la doar o luna de la dificila obtinere a pretiosului document, care spunea ca toti PFA trebuie sa aleaga intre trei optiuni(1.PFA ??? 2.Mica intreprindere 3. Intreprindere de familie). Ei bine, eu n-am fost informat ca PFA fiind de 1 luna, trebuia sa ma prezint la registrul comertului si sa afirm: vreau sa fiu PFA!. Degeaba am lasat eu in zecile de hartii completate adresa mea, emailul sau telefonul, niciunul dintre aceste canale de comunicare nu a fost folosit. Nici cand a aparut legea, nici cand s-a produs. Dar vorba lor, orice cetatean trebuie sa cunoasca LEGILE TARII. (respectiv sutele de ordonante de urgenta debitate de tot felul de minti incompetente dupa cum bat vanturile prin politica).
Urmare a acestei alinieri nefaste a planetelor, ma vad pus iar pe drumuri, prin hatisurile birocratice, in care surprizele pandesc la tot pasul. In primele zile am fost amabil informat despre aceste „modificari importante” si nu foarte subtil instiintat ca e doar vina mea, am platit niste bani pentru documentul produs de ei la radierea mea si alti bani pentru ca am fost consiliat.
Apoi a venit vinerea, ziua cea mare. Inarmat cu toate hartiile, Read the rest of this entry »
Posted in Alien, Blogfather | 3 Comments »