De aproape cand ma stiu mi-au placut mult ceasurile. Copilarind in era predigitala, orice mecanism sofisticat era parca rupt din rai, demn de recuzita in filmele SF.

Asa erau si ceasurile, in special cele elvetiene, pe care doar putini aveau privilegiul sa le cunoasca. Restul, ca mine, le foloseau mai ales în expresii, povesti sau în visele cu ochii deschisi. Si daca cei mai multi isi foloseau imaginatia pentru a le contura, eu aveam imaginea lor clara, la rezolutie generoasa, editata de profesionistii de la National Geogrphic, magazinul la care printr-un miracol eram abonat în acele vremuri gri, în care oferta locala era data de numerele ponosite ale revistelor FLACARA sau SCANTEIA, cu vesnicele teme ale marilor (mai mult…)