Serenata per i separati
E i bambini soli e un pò sperduti

Azi s-au implinit 6 ani de cand a plecat dintre noi tata. Nu prea tin eu minte datele, numerele, numele – pentru mine este un continuu permanent in care plutesc emotii si culori.

Poate a fost o coincidenta, dar zilele astea mi-au sunat in urechi chitarile elevilor veniti cu serenada la incheierea celor 12 ani de scoala din clasele carora le preda. Nu stiu daca mergeau la toti profesorii, dar la tata mereu veneau in perioada serenadelor. Ii auzeam de sus, de la etaj, cum isi anuntau prezenta inca de la cateva strazi distanta.

Aici poate s-ar cuveni sa fac o paranteza, pentru ca si eu am fost absolvent de liceu, si eu am prins perioada serenadelor, chiar daca mai diluata. Cand eu am terminat liceul, am fost 17 elevi care s-au incapatanat sa faca un turneu ad-hoc, de tipul mergem la cine ne primeste. Si eram toti inghesuiti in doua masini si o motocicleta. Poate sunt eu subiectiv, dar nu pot compara energia serenadelor traite „acasa” cu cea la care am participat ca absolvent. Noi in afara de un Gaudeamus aproximativ nu cred ca mai interpretam ceva, eu sigur nu-mi amintesc.

***

Revenind in trecut, la vremea absolventilor de Industrial 3, cand eu probabil aveam in jur de 10 ani, stiu ca cei probabil 30 – sau mai multi, abia incapeau in cele 4 camere ale noastre, stateau pe jos, pe scaune, pe paturi, pe unde apucau. Aveau chitari, aveau voce, aveau cantece „prelucrate”. Nu pot sa inteleg cum este memoria mea subreda atat de selectiva (uneori am dificultati in a-mi aminti propriul numar de telefon), dar versurile cantate atunci inca imi reverbereaza in memorie.

Ne batem pentru pace, respect si libertate

Chiar cu Giordano Bruno, sau poate cu Socrate,

Acum la incheiere, un lucru e de spus

La f-i-i-lo-so-fie Nemeth e mai presus!

La f-i-i-lo-so-fie Nemeth e mai presus!

Si nu se termina repede recitalul. Chiar daca multumirile erau mai mult verbale, alaturi de grisine si apa minerala Borsec (fara apa erau sanse mari sa-ti sara dintii de la consistenta lor – dar cam asta era oferta de party pe vremea ultimilor ani de comunism). Veneau la rand slagarele clasice din Liceenii, iar la final se intona din nou Gaudeamus, ca intr-o bucla infinita.

Nu am o incheiere. Probabil pentru ca inca nu s-a terminat povestea.