La 25 februarie 2018 s-a prapadit tata.

Mi-am imaginat de multe ori momentul acesta, cu mintea speriata de copil în vremurile inceputurilor. Se facea ca se rupea pamântul si toata lumea inebunise. Apoi am uitat sa-mi mai imaginez, am crescut si lumea, care incepuse lent sa inebuneasca, nu mi-a mai atras atentia.

Nu sunt niciodata destule cuvinte si nici acestea nu sunt potrivite pentru o poveste despre colcaiala care-mi joaca in minte. Dealtfel, cum nici nu sunt un om al fineturilor ci prefer calea simpla, o sa las sa curga totul asa cum imi aduc eu aminte, urmand cate un flash – declansat in diverse momente, de diversi stimuli.