A trecut mult de cand nu am mai auzit limba latina. Pe vremuri, adica pe vremea claselor i-viii, de care ma leaga atatea amintiri frumoase, si culmea, nu doar pe mine, ci pe multi dintre colegii de generatie, cu care acum putem tine legaturi peste mii de km, pe vremuri ziceam, limba latina, chiar daca era a pain in the ass cum ar zice vreun smecher mai erudit, era omniprezenta si chiar respectata, pentru ca profesorii de latina erau venerabile statui, parca si ei decupati din perioada de glorie a Romei antice. Ei bine, nu eram stralucit la latina, chiar daca, spre deosebire de  colegii mei, o auzeam destul de des prin casa.

O auzeam de fiecare data cand tata incerca sa argumenteze ceva, considerand el ca daca a gasit un dicton, proverb si citat in latina legat de o situatie, aceasta devine automat credibila si demna de urmat, era unul din argumentele imbatabile ale judecatii lui. Dar o mai auzeam si fluent vorbita, intre tata, fratele lui si tatal lui, atunci cand incercau sa vorbeasca criptat. In maghiara nu avea rost pentru ca pana si noi, eu cu sora mea, incepusem sa prindem de la vecini – tata nu ne-a ajutat niciodata in directia asta – probabil din comoditate, probabil din romanismul lui, destul de greu de inteles – prea multe paranteze dar daca nu uit o sa scriu despre asta, iar ceilalti copii ai rudelor vorbeau partial sau total limba maghiara in casa. In franceza si rusa, care erau limbile moderne ale epocii, nu incercasera pentru ca stiau ca tineretul le buchiseste in scoala. Ramanea latina, limba moarta, nu doar pentru natiuni, dar si pentru interesul scolarilor, asa incat nu rare erau ocaziile in care incepeau sa-si dezvaluie secretele in vazul lumii, probabil si epatand putin, in cea mai vie latina pe care o puteam eu percepe la vremea aceea.

Acum, retraind franturi din treecut, incerc sa-mi explic ce repere, ce principii il conduceau pe tata si cum m-au influentat. Referitor la titlu, – ce e permis zeilor, nu e permis boilor, intr-o traducere mai sloboda, imi dau seama ca il aplic si eu la clasa, dar cu argumentele de rigoare, despre importanta castigarii aprecierii celor din jur, despre importanta credibilitatii, a valorii opiniilor atunci cand sunt dublate de notorietate, experienta si cunoastere.