Una din putinele iesiri pe care le faceam frecvent era deplasarea la Comlaus/Santana, in judetul Arad, satul natal al mamei mele, adica satul bunicii, pentru ca bunicul se prapadise in urma unei boli grele si urate, nu-l prinsesem. Chiar daca pentru mine insemna doar munca, lipsa de tehnologie, limbaj arhaic si miros de animale, viata la tara avea si o parte de farmec, iar pentru sora mea reprezenta paradisul. Poate si pentru ca scapa de ochiul ager si critic al tatalui, intalnea o lume calda a emotiilor si valorilor primare, lipsita de prejudecatile sofisticate ale scolii si adeptilor ei. Ah mai era ceva, care nu ma atragea acolo. Durerea. Dar poate despre asta, alta data.

Bunica, cea mai demna faptura pe care am reusit s-o cunosc, chiar daca se bucura nespus de venirea noastra, avea anumite temeri fata de salbaticia nativa a surorii mele, pe care o numea vandroaca – un fel de haimana, pentru obiceiul ei de a iesi cu orele si reveni cu mult dupa culcatul gainilor. Cu mine nu avea grijile astea, eu preferand sa descopar diverse masinarii invechite si sa le redau gloria de alta data, conectandu-le sau asamblandu-le. Asa ca daca nu eram la cules de prune – care erau multe si cadeau mereu asteptand sa fie culese, eram prin pod sau prin alte cotloane, cotrobaind si descoperind.

Cam lunga introducerea, era sa uit de ce am ajuns aici. Intr-una din zilele acelea diferite, in care mergeam la bunica, se facea ca tata ne ducea la gara, pe noi, restul familiei, pentru ca uneori mergeam cu trenul, alteori cu masina, din diverse motive – unul era ca in anumite duminici circulau doar o parte din masini, in functie de par-impar, altele, de tot felul. Si cum eram noi, copiii, cam catraniti cu toate grijile inerente unui voiaj cu trenul, un vehicul murdar in care maximul de confort era un loc pe musamaua imbacsita alaturi de tot felul de oameni si bagaje – ne trezim ca masina ce trebuia sa vireze spre gara o ia in alta directie. Tata era in papuci si maieu, iesit doar sa ne duca pe noi la gara si inapoi, dar se pare ca din diverse motive a vrut sa ne surprinda, si surpriza lui a devenit amintire. Nu stiu daca atunci sau alta data am ramas in pana prostului, dar despre asta, alta data.