cu ochii atintiti pe micul monstru nascut din mufe de retea prea vechi pentru a mai fi bagate in placa seama, gandurile ma purtau spre originile fotonilor ce tocmai se loveau de peretele jerpelit ce orna macabru incaperea, dand nastere arcadelor marete din alte vremuri, marturii ale civilizatiilor ajunse la apogeu. am constatat ironic ca eu reflectez, intocmai ca micul monstru metalic. doar ca el nu are nici o problema de intelegere. totul ii iese perfect, pana si ceea ce nu`i iese, lumina oprita de formele lui lucioase, da nastere unei umbre perfecte. si atunci ce ne lipseste noua, animalelor ajunse in capatul lantului trofic? ce ne opreste pe noi sa stralucim zambind luminii venite din alte timpuri tocmai pe chipurile noastre?