Mi-am propus(iar) sa fac ordine. Am deschis la intamplare un sertar si am hotarat sa arunc cat mai multe lucruri nefolositoare. Dar in curand mi-am dat seama ca nu pot sa arunc nimic. Se stransesera acolo parca toate amintirile mele, tinandu-se imbratisate intr-o incercare de supravietuire peste ani. Era acolo primul meu aparat foto, marca Focal, un fileu de tenis de masa, ce-mi amintea de performantele mele de odinioara dar si de unul din prieteni care acum nu mai este(il schimbasem pe un pachet de tigari), o agenda electronica(gadgeturile anilor `90), un calculator care lumina frumos in intuneric si facea tot felul de calcule stiintifice marca Siemens, vreo 10 cd`uri agonisite cu greu in vremea in care mi`am dat toti banii traiului pe o luna in studentie ca sa`mi iau un radiocasetofon cu cd de la Panasonic, tot felul de cabluri de la retea la audio-video, cateva ceasuri electronice cu „muzicuta”…
Le-am aruncat cu sete, crezand ca ma voi rupe definitiv de amintirile acelor vremuri, enervant de placute. Dar n-am putut sa-mi arunc prima piesa electronica iesita din mana mea, de la corodarea cablajului la montarea pieselor si conceperea designului, in vremurile comunismului, cand orice ac avea valoarea lui. N-am putut sa-l arunc pentru ca inca merge, chiar si acum in era supercalculatoarelor, strigandu`mi sa nu renunt la optimismul care ma lovea in fiecare dimineata cand ii vedeam luminitele indicandu`mi inceputul unei noi provocari. L-am torturat de-a lungul timpului, smulgandu`i cele doua leduri pentru diverse treburi, aruncand sursa de alimentare facuta special pentru el… dar se incapataneaza sa mearga si acum, intelegandu`se inexplicabil cu un convertor invechit.