De zece ani ma lovesc de aceleasi usi zidite, imitand o particula intr-un dans brownian imperfectibil. Stiu cat interes este pentru invatatura, stiu care e valoarea reala a maselor, stiu care e diferenta intre mediile reale si cele afisate, stiu care e pretul prostitutiei intelectuale, stiu ce gust are un scotch in arsita remuscarilor.

Dar nu ma surprind deloc. Poate m`au miscat la inceput, intocmai ca pe un pensionar care constata cum niste tuciurii se servesc cu nonsalanta din ciresul plantat cu mana lui cu o viata in urma. Acum ma surprind sacalii din televiziune transpirati de revolta, ziaristii, ministrii, presedintii, bloggerii, parintii, elevii care exclama intr-o suflare:  E INADMISIBIL! – NU POATE FI ADEVARAT! – SA PLATIM PROTOCOL???… – PE CE LUME TRAIM?

Nici nu-si dau seama cat sunt de aproape de adevar. O simpla veriga lipsea, raspunsul la ultima intrebare. E lumea in care prin telefoane, spaga sau relatii poti sa ajungi nu doar sa iei BAC`ul, ci sa termini o facultate, un masterat, un doctorat, sa ajungi mandru politist sau medic, senator sau deputat. E tara in care trebuie sa cumperi simpatie, trebuie sa cumperi dreptate, trebuie sa cumperi incredere. E tara in care televiziunile oamenilor politici te invata ce trebuie sa faci. Cum trebuie sa respiri. E tara din care cei blanzi au plecat definitiv si azi omit sa`si decline originea.

Cum ar fi ca in toata degringolada aceasta, examenul de Bacalaureat sa fie curat ca lacrima? Nu ar fi scandalos?

Eu nu mai caut solutii(oricum nu m`ar asculta nimeni, dar imi place sa rezolv macar imaginar situatia). Am ajuns la concluzia ca nu exista o solutie care sa rezolve DOAR probleme locale. Ci exista o solutie colectiva. Mult mai simpla. Solutia bunului simt. Cea a respectului de sine si a respectului celui de langa tine. Aceasta solutie, prezenta si in cartea care e de milenii bestseller, isi va castiga adevarata pozitie pe care o merita, daca nu ne starpim pana atunci in propria aroganta si mizerie.

Dixi