lumea de dincolo (de ecran)

1 iunie, ziua copiilor ieftine

iunie 1st, 2008 by koma

Pentru ca nu era suficient de pervers sa speculezi sperantele celor care voteaza, promitand iar si iar aceleasi texte, pentru ca niciodata nu se gasesc resurse pentru a merge mai departe, dar se gasesc pentru a o lua de la capat(aici va amintesc textul tipic al politicienilor la urne: am votat schimbarea), ei bine, pentru ca astea nu au fost de ajuns, au pus-o pe 1 iunie, o zi caracterizata de inocenta, seninatate, liniste.

Cu toate ca mi-am exercitat intotdeauna dreptul la vot, nu consider ca este moral, etic sau macar civic sa te prezinti mereu in fata urnelor. Se pot crea contexte(precum cele din mereu frageda noastra democratie) in care cetateanul onest, incapatanandu-se permanent sa voteze ajunge sa demonstreze ca este inutil. Am ajuns sa votam deja toate ofertele pe rand si ne-am ars aproape la fel de fiecare data(asa cum, complementara s-ar putea sa se adevereasca in aceeasi masura, anume ca indiferent ce culoare ai, daca esti la conducere o duci bine).

Cu alte cuvinte, cred ca semnalul prezentei scazute la vot, corelat cu increderea tot mai mica in clasa politica luata ca un ansamblu, trebuie sa reprezinte un semnal pentru cei care vor sa fie la butoane. Ca o consecinta pana acum am remarcat doar abordarea campaniei electorale mai colorat/agresiv, s-a umblat la sloganuri, texte, postere, clipuri, dar nu despre acest aspect este vorba.

CONSTRUITI, LASATI CEVA VIZIBIL IN URMA VOASTRA, cam asta ar fi reteta succesului.

Un barometru credibil al inceputului schimbarii ar putea fi reintoarcerea „creierelor” plecate peste hotare, indivizi pe care nu poti sa-i imbeti cu apa rece. Majoritatea au plecat dincolo pentru ca in mintea lor zapaceala mioritica va dura mai mult de o viata de om, conditii in care au ales sa se bucure de viata in alte parti.

Posted in Alien, News, Psycho | No Comments »

Leave a Comment

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.