Beauty and the Beast


V. e un om modest. Te priveste linistit din spatele ochelarilor care-i completeaza geometria simpla a fetei, arcuindu-si din cand in cand mustata inainte de a spune ceva. Vorbeste intotdeauna putin, spunand mereu ceva. Saracia l-a impins acu 30 de ani spre vestul salbatic, unde se castiga mult mai bine decat in oraselul lui cu specific muncitoresc-minieresc. Acum are o afacere, o casa… un caine. Ah, cainele acesta e adorabil. Chiar daca e o specie fioroasa, facut sa apere impotriva oricaror dimensiuni, e de o tandrete rar intalnita. Din cand in cand i se aude vocea puterinica, acoperind boxele manelistilor din vecini. Si atunci cineva trebuie sa`l mangaie imediat.
Pe unul din pereti mi-a atras atentia stralucirea unei colectii de medalii, cu tot felul de insemne si steaguri. Rar mai vazusem atatea la un loc. Poate la bunicul meu, polisportiv de succes acum 70 de ani. Dar acelea nu aveau stralucirea astora… timpul isi spusese cuvantul. Intrebator m-am uitat la V. Si am primit acel zambet cald, pe care parintii il exerseaza odata cu venirea copiilor. Da… fetele, de ele uitasem sa amintesc. Ele erau cea mai mare realizare a lui. Din pacate, mezina, cea care se bucura de posesia metalelor stralucitoare era plecata in momentul acela. Mi-am imaginat o fetita zvelta in kimono, amenintand cu pumnul ei mic si ferm inamicul.
Ieri sora mea a ajuns acolo din nou, si intre multele poze cu care s-a intors, era insfarsit ea. Mi-am dat seama ca acestia sunt romanii cu adevarat fericiti. Ei exista.
Posted in Alien | 1 Comment »
mai 10th, 2006 at 12:34 am
Bine aleasa poza, chiar te-as fi certat sa fi postat una in care apare frontal, nu de alta, dar nu stii niciodata ce indivizi bantuie pe internet!!