Daca tot este vremea prielnica politicii la colt de strada, sa fie politica.
Ma intreb cat castiga un sef de campanie, ma intreb care sunt cerintele necesare ale unei astfel de meserii. Daca la inceput era un mix intre un economist si un pshihlog, acum pare a fi o corcitura intre un pr-ist si un bufon(e posibil ca acestia sa se confunde deja in ultimele vremuri). Punctele se castiga strict pe imagine, fara nici o legatura cu aptitudinile sau activitatea candidatului.
Am remarcat ca vremea alegerilor are un efect de sedativ luat cu vodca asupra maselor. Chiar daca isteria atinge cote inalte, uitarea se lasa ca o pacla groasa peste noile tabere formate pentru vot. Teme celebre, precum „noua revolutie”, „lichidarea sistemului corupt”, „infrastructura”, „pensiile” … „etc”, revin fara nici o jena in constiinta comuna, trezind si abuzand aceleasi sperante.
Cum se explica atunci ca ne incapatanam sa inghitim aceleasi gogosi, de 20 de ani, de la oameni cocotati la cele mai inalte nivele, prinsi in cele mai hidoase aliante, an de an?
Sa fie oare chiar atat de cruda soarta poporului astuia, generic denumit de un dinozaur al vremurilor apuse „stupid people”?
Este oare atat de evident ca orice om onest, civilizat, (poate tanar), a carui experienta dovedeste potentialul managerial, intelectual, politic, sa nu aiba nici o sansa intr-o functie de importanta maxima?
Acum cateva luni, cu un grup de prieteni, am imaginat aparitia unor firme/concerne care produc guverne/presedinti la pachet. Sarcina lor este sa asigure o conducere impartiala, bazata strict pe repere de performante economice(singurele masurabile in cifre) a unei tari. Ce boala m-a putut face sa nascocesc asa ceva?

ps: paradoxal, o sa ajung sa votez marinarul doar pentru ca este singurul, cu sanse reale, care nu ma poate dezamagi(a facut-o deja, si la nivelul freneziei de acum 5 ani, nu cred ca-si poate depasi performanta, asteptarile pe care le au oamenii fata de el fiind mult diminuate).